EVOLUÈšIA
Ministerul Educației
Colegiul NaÈ›ional “Petru RareÈ™"
Proiect atestat
Teoria evoluționistă
​
Coordonator:
prof. Marius UDUDEC
Teoria Evoluționistă
Elev:
​
Dănilă Daria-Ioana
​
Suceava
mai, 2023
EVOLUÈšIA
Helvetica Light is an easy-to-read font, with tall and narrow letters, that works well on almost every site.
Astfel, în generaÈ›iile succesive, membrii unei populaÈ›ii sunt mai susceptibili să fie înlocuiÈ›i de progenituri ale părinÈ›ilor cu caracteristici favorabile care le-au permis să supravieÈ›uiască È™i să se reproducă în mediile respective. La începutul secolului XX, alte idei concurente de evoluÈ›ie, cum ar fi mutaÈ›ionismul È™i ortogeneza, au fost respinse, deoarece sinteza modernă a reconciliat evoluÈ›ia darwinistă cu genetica clasică, care a stabilit evoluÈ›ia adaptativă ca fiind cauzată de selecÈ›ia naturală care acÈ›ionează asupra variaÈ›iei genetice mendeliene.
Toată viaÈ›a de pe Pământ are un ultim strămoÈ™ comun universal care a trăit în urmă cu aproximativ 3,5-3,8 miliarde de ani. Înregistrarea fosilelor include o evoluÈ›ie de la grafitul biogenic timpuriu, la fosile cu mată microbiană, către organisme multicelulare fosilizate. Modelele existente de biodiversitate s-au conturat prin formaÈ›iuni repetate de specii noi (speciaÈ›ie), schimbări în cadrul speciilor (anageneză) È™i dispariÈ›ia speciilor (extincÈ›ia) de-a lungul istoriei evolutive a vieÈ›ii pe Pământ. Trăsăturile morfologice È™i biochimice sunt mai asemănătoare printre speciile care au un strămoÈ™ comun mai recent È™i pot fi folosite pentru a reconstrui arborii filogenetici.
Biologii evolutionisti au continuat să studieze diverse aspecte ale evoluÈ›iei, formând È™i testând ipoteze, construind teorii bazate pe dovezi din teren sau laborator È™i pe date generate de metodele biologiei matematice È™i teoretice. Descoperirile lor au influenÈ›at nu numai dezvoltarea biologiei, ci È™i numeroase alte domenii È™tiinÈ›ifice È™i industriale, inclusiv agricultura, medicina È™i informatica.
EvoluÈ›ia este fenomenul prin care o populaÈ›ie de organisme vii îÈ™i transformă treptat caracterele fizice È™i comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere È™i obiceiuri noi, ceea ce modifică specia, È™i uneori creează, dintr-o populaÈ›ie unică, două populaÈ›ii diferite (noi varietăți sau specii: acest fenomen este denumit speciaÈ›ie, iar fenomenul invers, hibridarea naturală, contopeÈ™te varietăți diferite într-o populaÈ›ie unică). Presupune schimbarea caracteristicilor ereditare ale populaÈ›iilor biologice de-a lungul generaÈ›iilor succesive. Aceste caracteristici sunt expresiile genelor care sunt transmise de la părinte la urmaÈ™i în timpul reproducerii. Caracteristici diferite tind să existe în cadrul oricărei populaÈ›ii ca urmare a mutaÈ›iei, recombinării genetice È™i a altor surse de variaÈ›ie genetică. EvoluÈ›ia are loc atunci când procesele evolutive, cum ar fi selecÈ›ia naturală (inclusiv selecÈ›ia sexuală) È™i deriva genetică acÈ›ionează asupra acestei variaÈ›ii, ceea ce duce la anumite caracteristici mai comune sau mai rare în cadrul unei populaÈ›ii. Acest proces de evoluÈ›ie a dat naÈ™tere biodiversității la toate nivelurile de organizare biologică, inclusiv la nivelurile speciilor, organismelor individuale È™i moleculelor.
Teoria È™tiinÈ›ifică a evoluÈ›iei prin selecÈ›ie naturală a fost propusă de Charles Darwin È™i Alfred Russel Wallace la mijlocul secolului al XIX-lea È™i a fost expusă în detaliu în cartea lui Darwin despre originea speciilor (1859).[6] EvoluÈ›ia prin selecÈ›ie naturală a fost demonstrată pentru prima dată prin observaÈ›ia că sunt deseori produÈ™i mai mulÈ›i urmaÈ™i decât pot supravieÈ›ui. Aceasta este urmată de trei fapte observabile despre organismele vii:
1) trăsăturile variază între indivizi în ceea ce priveÈ™te morfologia, fiziologia È™i comportamentul lor (variaÈ›ie fenotipică)
2) trăsături diferite conferă rate diferite de supraviețuire și reproducere (capacitate diferențială)
3) trăsăturile pot fi transmise din generaÈ›ie în generaÈ›ie (ereditatea aptitudinii).
Istoria gândirii evoluÈ›ioniste
Gândirea evoluÈ›ionistă, ideea conform căreia speciile se schimbă de-a lungul timpului, îÈ™i are rădăcinile încă din antichitate, la greci, romani, chinezi È™i musulmani. TotuÈ™i, până în secolul al XVIII-lea, gândirea biologică occidentală era dominată de esenÈ›ialism, concepÈ›ie conform căreia formele de viață rămân neschimbate. Dar în perioada iluminismului se produce o schimbare când cosmologia evoluÈ›ionistă È™i mecanicismul se desprind din cadrul È™tiinÈ›elor fizice formând istoria naturală. NaturaliÈ™tii încep să-È™i îndrepte atenÈ›ia către domeniul variabilității speciilor; apariÈ›ia paleontologiei È™i apoi a conceptului de dispariÈ›ie a speciilor determină renunÈ›area la imaginea statică a naturii. La începutul secolului al XIX-lea, Jean-Baptiste de Lamarck elaborează teoria transmutaÈ›iei speciilor, prima formă È™tiinÈ›ifică a evoluÈ›ionismului.
În 1858, Charles Darwin È™i Alfred Russel Wallace au elaborat È™i publicat o noua formă a teoriei evoluÈ›ioniste, explicată mai detaliat în lucrarea lui Darwin, Originea speciilor (1859). Diferit față de Lamarck, Darwin propune conceptul de origine comună È™i un arbore filogenetic foarte ramificat. Teoria era bazată pe ideea selecÈ›iei naturale È™i avea ca punct de plecare o gamă largă de dovezi È™i fapte din domenii precum: creÈ™terea animalelor, biogeografie, geologie, morfologie È™i embriologie.
Opera lui Darwin a condus la o acceptare mai rapidă a evoluÈ›ionismului, dar mecanismul propus de marele savant englez, selecÈ›ia naturală, nu a fost larg acceptat până prin anii 1940'.
Elaborarea teoriei evoluției
Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Charles Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de dezvoltare al Pământului. În urma discuÈ›iilor cu acesta, Darwin a ajuns la concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluÈ›ia în timp a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele È™i jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliÈ™ti celebrii din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru în cercurile È™tiinÈ›ifice britanice. O dată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-È™i formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează, adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci strămoÈ™ii tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme monocelulare.
În anul 1858, primeÈ™te o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace. ObservaÈ›iile pe care acesta le formulează, călătorind prin America de Nord, referitoare la ereditate È™i transformarea proprietăților printre specii, îl fac pe Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluÈ›iei. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace cât È™i Charles Darwin se prezintă la Linnean Society pentru atestarea teoriei evoluÈ›iei. Acest consiliu decide asupra întâietății formulării teoriei È™i astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluÈ›iei.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaÈ™tere a valorii operelor sale È™tiinÈ›ifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.
Ipoteza creaționistă
Teoria creaÈ›ionistă este impropriu denumita, deoarece nu este o teorie, ci doar o ipoteza imposibil de verificat. Ea îÈ™i bazează „tezele” si afirmaÈ›iile pe Geneza, considerând ca lumea a fost creata conform unui „plan divin”.
Creaționiștii, spre deosebire de evoluționiști adopta ipoteza prin credință, nu prin metode științifice. Creaționismul nu este o teorie.
CreaÈ›ionismul este credinÈ›a ca universul si toate formele de viaÈ›a au fost create de Dumnezeu sau de o alta forma de inteligenta extra-terestra. CreaÈ›ioniÈ™tii accepta relatarea din Cartea Facerii (Geneza), potrivit căreia Dumnezeu creează totul in 6 zile, pe când adepÈ›ii creaÈ›ionismului È™tiinÈ›ific cred ca un creator a făcut tot ce exista, aceÈ™tia putând sa respingă teza creaÈ›iei in 6 zile.
CreaÈ›ioniÈ™tii susÈ›in ca evoluÈ›ioniÈ™tii nu au reuÈ™it sa demonstreze macro-evoluÈ›ia ci doar micro-evoluÈ›ia. Dar acest lucru este fals, deoarece macroevoluÈ›ia nu are mecanisme specifice iar cauza ei este microevoluÈ›ia; practic ambele au aceleaÈ™i mecanisme de evoluÈ›ie. MacroevoluÈ›ia este practic continuarea neîntrerupta a microevolutiei.
Evoluționism versus Creaționism
Disputele dintre creaționiști și evoluționiști treneaza de secole.
Tema evoluÈ›ionism versus creaÈ›ionism este o absurditate È™i este neproductiva. Nu serveÈ™te nici dezvoltării societății, nici gândirii umane, nici progresului cunoaÈ™terii.
Din aceasta disputa între religie È™i È™tiinÈ›a ar trebui să înÈ›elegem că È™tiinÈ›a nu trebuie să se amestece în domeniul credinÈ›ei. CredinÈ›a este o stare subiectivă, un sentiment, deci este o reacÈ›iune a eului, ceva personal, pe când È™tiinÈ›a este impersonală, precum este È™i inteligenÈ›a. Nici credinÈ›a nu trebuie să pretindă a da explicaÈ›ii despre lucruri, nici È™tiinÈ›a nu trebuie să râvnească a înlocui catehismul È™i sentimentul intim al dependenÈ›ei omului de o forÈ›a universală, fie cosmică cum zic unii, fie numai socială cum susÈ›in alÈ›ii. CredinÈ›a religioasă este aÈ™adar reacÈ›iunea emoÈ›ională a omului în faÈ›a lumii, iar È™tiinÈ›a poate explica universul, însă această explicaÈ›ie nu împiedică omul de a simÈ›i frica, speranță, iubire în faÈ›a acestei lumi È™i de a-È™i închipui o altă lume, care să îndestuleze È™i să liniÈ™tească crispaÈ›iile inimii.
Alfred Russel Wallace
Alfred Russel Wallace, OM, FRS (n. 8 ianuarie 1823, Èšara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii È™i Irlandei – d. 7 noiembrie 1913, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii È™i Irlandei) a fost un antropolog, biolog, biogeograf, evoluÈ›ionist È™i explorator englez. Wallace este cel mai bine cunoscut pentru prezentarea independentă a unei teorii a selecÈ›iei naturale, ceea ce l-a făcut pe Charles Darwin să publice propria sa teorie evoluÈ›ionistă.
În 1856, Wallace intră în corespondență cu Charles Darwin. El era, în acel an, plecat de doi ani pentru cercetări biologice în Arhipelagul Malaiez. De aici, îi trimite lui Darwin un articol cu rugămintea ca acesta să îl dea spre publicare. Titlul articolului era "Cu privire la tendinÈ›a varietăților de a se îndepărta indefinit de tipul iniÈ›ial". În articol, Wallace formulează concepÈ›ia sa despre originea speciilor, enunÈ›ând principiul luptei pentru existență È™i al selecÈ›iei. Lupta pentru existență È™i selecÈ›ia naturală erau două principii la care ajunsese È™i Darwin încă din 1842 în prima schiță a teoriei sale evoluÈ›ioniste, schiță care nu a fost arătată nici unei persoane È™i care a fost descoperită abia după 14 ani de la moartea sa. Această situaÈ›ie (È™i anume că o altă persoana va publica înaintea lui Darwin Teoria evoluÈ›ionistă) fusese prevăzută de doi prieteni ai lui Darwin, Charles Lyell È™i Joseph Dalton Hooker. AceÈ™tia îl sfătuiseră pe Darwin încă din 1844 să publice teoria sa, dar el a considerat că materialul pe care se sprijinea teoria sa era insuficient È™i deci mai trebuia aÈ™teptat È™i strâns material. Extrem de corect È™i modest, Darwin este pe punctul de a renunÈ›a la prioritatea asupra teoriei. Însă cei doi prieteni ai săi, Lyelle È™i Hooker, care cunoÈ™teau teoria elaborată de Darwin încă din 1844, îl sfătuiesc pe acesta să prezinte concomitent cele două teorii la Societatea Linneană. Acest eveniment istoric se petrece la 1 iulie 1858 când în È™edinÈ›a Societății Linneene, Darwin prezintă articolul lui Wallace È™i un foarte scurt rezumat al teoriei sale.
Charles Darwin
Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury,Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii È™i al Irlandei – d. 19 aprilie 1882, Down House, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii È™i al Irlandei) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog È™i autor de cărÈ›i, fondatorul teoriei referitoare la evoluÈ›ia speciilor (teoria evoluÈ›ionistă). A observat că toate formele de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiÈ›i strămoÈ™i comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecÈ›ie naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluÈ›ionistă a fost recunoscută de către comunitatea È™tiinÈ›ifică È™i publicul larg încă din timpul vieÈ›ii sale, în timp ce teoria selecÈ›iei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluÈ›iei abia prin anii 1930' iar acum constituie baza evoluÈ›ionismului sintetic.
Opera sa tratează evoluÈ›ia umană È™i selecÈ›ia sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoÈ›iilor la oameni È™i animale.
ObservaÈ›iile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărÈ›i, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele È™i efectul pozitiv al acestora asupra solului.
Darwinismul a atras după sine o gamă largă de consecințe sociale iar controversa a devenit una dintre trăsăturile sale permanente și definitorii. Charles Darwin a revoluționat cercetarea științifică și cunoașterea propriilor noastre origini, ca și a relației fizice cu natura și universul.
DiferenÈ›e între ideile lui Darwin È™i Wallace
Istoricii È™tiinÈ›ifici au observat că, deÈ™i Darwin a considerat că ideile din articolul lui Wallace sunt în esență aceleaÈ™i cu ale sale, au existat totuÈ™i diferenÈ›e notabile.
Darwin a insistat asupra concurenÈ›ei dintre indivizii aceleiaÈ™i specii pentru a supravieÈ›ui È™i a se reproduce, în timp ce Wallace a subliniat presiunea ecologică care obligă soiurile È™i speciile să se adapteze la mediul lor sau să dispară. S-a sugerat că insistenÈ›a lui Wallace asupra importanÈ›ei adaptării la mediu pentru supravieÈ›uire È™i insistenÈ›a lui Darwin asupra concurenÈ›ei dintre indivizii aceleiaÈ™i specii a stat la baza dezacordului lor cu privire la importanÈ›a selecÈ›iei sexuale .
În plus, Wallace pare să fi văzut selecÈ›ia naturală ca un fel de mecanism de feedback care păstrează speciile È™i soiurile adaptate mediului lor. Ele indică un pasaj în mare parte uitat din celebrul articol al lui Wallace:
„AcÈ›iunea acestui principiu este exact ca cea a guvernatorului centrifugal al unei maÈ™ini cu aburi, care verifică È™i corectează orice nereguli aproape înainte ca acestea să fie vizibile; È™i în mod similar, nici o deficiență dezechilibrată în regnul animal nu poate ajunge vreodată la o amploare manifestă, deoarece s-ar face simÈ›ită chiar în prima etapă, făcând existenÈ›a dificilă È™i dispariÈ›ia viitoare aproape sigură. "
Cibernetic È™i antropolog Gregory Bateson a observat în 1970 că , chiar considerând acest lucru ca o metaforă, Wallace a „ , probabil , a spus cel mai puternic lucru al xix - lea secol. Bateson în 1979 a revizuit subiectul în cartea sa Natura È™i gândirea , iar alÈ›i cercetători au continuat să exploreze legătura dintre selecÈ›ia naturală È™i teoria sistemelor .
Wallace se abate de la Darwin cu un punct esenÈ›ial: pentru el, speciile sălbatice sunt în permanență sub presiunea luptei pentru existență, aÈ™a că lucrează tot timpul pentru a-È™i asigura existenÈ›a È™i securitatea în faÈ›a concurenÈ›ilor, a prădătorilor È™i împotriva condiÈ›ii. Dimpotrivă, speciile domestice nu sunt supuse unei astfel de presiuni permanente, deoarece omul le asigură cele mai bune condiÈ›ii de existență, le oferă adăpost, adăpost È™i previne distrugerea lor pentru cel mai mare avantaj al său. DiferenÈ›a de condiÈ›ie dintre speciile sălbatice È™i speciile domestice este, pentru Wallace, atât de radicală încât el crede, spre deosebire de Darwin , că nu se pot compara efectele selecÈ›iei artificiale, care sunt produsul unei alegeri unice. la cele ale selecÈ›iei naturale, care sunt produsul unui set de constrângeri exercitate permanent de circumstanÈ›e în timpul unei lupte zilnice pentru viață:
„Vedem, prin urmare, că observarea animalelor domestice nu poate furniza date despre permanenÈ›a soiurilor în stare naturală. Cele două clase sunt atât de opuse între ele în toate circumstanÈ›ele, încât ceea ce este corect la una este aproape întotdeauna greÈ™it la cealaltă. Animalele domestice sunt anormale, neregulate, artificiale; ele sunt supuse unor variaÈ›ii care nu apar È™i niciodată nu pot apărea în natură, iar multe dintre ele sunt atât de departe de echilibrul de organizare È™i facultăți necesare animalului lăsat resurselor proprii să trăiască È™i să se înmulÈ›ească, încât însăși existenÈ›a lor depinde de om . "
DeÈ™i menÈ›ionează eseul lui Wallace de mai multe ori în The Origin of Species , Darwin afirmă totuÈ™i:
„Nu există un motiv evident pentru care principiile a căror acÈ›iune a fost atât de eficientă în statul intern nu ar fi trebuit să acÈ›ioneze în stare de natură. "
Nicăieri nu va discuta Darwin această divergență radicală de puncte de vedere între cele două păreri ale lor. Dimpotrivă, el se va strădui să creadă că punctele lor de vedere sunt identice, fără ca, de altfel, Wallace să nu-È™i afirme originalitatea în materie.
Teoria darwinistă
-
Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacÈ›iunea următorilor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulaÈ›ia, lupta pentru existență È™i selecÈ›ia naturală.
-
Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este rezultatul corelației dintre organism și mediu, dintre modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor interni specifici organismului.
-
Ereditatea fixează variaÈ›iile È™i face posibilă acumularea lor în cursul generaÈ›iilor. Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.
-
SuprapopulaÈ›ia este creÈ™terea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele de trai.
-
Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți care se reproduc preferențial.
-
SelecÈ›ia naturală acÈ›ionează totodată È™i prin mijlocirea factorilor abiotici È™i prin mijlocirea factorilor biotici. SelecÈ›ia duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate È™i la accentuarea în curs de generaÈ›ii a caracterelor adaptative; selecÈ›ia orientează variaÈ›iile neorientate.
Selecția naturală și Darwin
Wallace fusese convins, din Februarie 1858, prin cercetările sale biogeografice din Arhipelagul Malay din realitatea evoluÈ›iei. Ulterior va scrie în autobiografia sa:
„Problema atunci nu era doar cum È™i de ce s-au schimbat speciile, ci cum È™i de ce au evoluat în specii noi, bine definite, diferenÈ›iate între ele în atât de multe moduri; de ce È™i cum au devenit atât de precis adaptate stilurilor de viață distincte; È™i de ce toate nivelurile intermediare au dispărut (aÈ™a cum arată geologia) È™i au lăsat doar specii, genuri È™i alte grupuri de animale clar definite È™i manifestate? "
Dacă se crede că autobiografia sa, atunci când era culcat È™i febril, Wallace s-a gândit la ideea lui Thomas Malthus de control pozitiv al creÈ™terii populaÈ›iei umane È™i a ajuns la ideea selecÈ›iei naturale . El spune că era pe insula Ternate la acea vreme, dar istoricii au unele îndoieli: afirmă într-adevăr că, dacă ne bazăm pe înregistrarea colecÈ›iilor sale pe care le adnotase atunci, era mai probabil să se afle pe insula Gilolo . Wallace o descrie astfel:
„Apoi mi-a venit în minte că aceste cauze sau echivalentele lor se joacă continuu È™i în cazul animalelor; È™i întrucât animalele se reproduc mult mai repede decât oamenii, distrugerea în fiecare an din aceste cauze trebuie să fie enormă pentru a menÈ›ine un număr mic de specii, deoarece, evident, nu cresc constant de la an la an, pentru că altfel lumea ar fi fost populată de cei care reproduceÈ›i cel mai rapid cu mult timp în urmă. Gândindu-mă vag la enorma È™i constantă distrugere pe care aceasta o presupunea, am ajuns să mă întreb de ce mor unii, iar alÈ›ii trăiesc? Și răspunsul a fost clar, în general cel mai potrivit live ... È™i având în vedere numărul de variaÈ›ii individuale pe care mi le-a arătat experienÈ›a colecÈ›ionarului meu, aÈ™a că a rezultat că toate modificările necesare pentru a adapta o specie cu condiÈ›ii în schimbare ar fi adus ... În acest fel, fiecare parte a unei organizaÈ›ii animale ar putea fi modificată exact aÈ™a cum este necesar, È™i chiar în procesul acestei modificări, nemodificat ar dispărea, astfel încât caracterele definite È™i izolarea netă a fiecărei specii noi s-ar explica. "
Medalia Darwin-Wallace emisă de Societatea Linnean din Londra pentru a 50- a aniversare a lecturii articolelor Darwin și Wallace despre selecția naturală .
Wallace, care îl cunoscuse deja pe scurt pe Darwin , a fost unul dintre corespondenÈ›ii ale căror observaÈ›ii le-a folosit pentru a-È™i construi propria teorie. DeÈ™i primele scrisori schimbate între cei doi bărbaÈ›i s-au pierdut, Wallace le-a păstrat pe cele pe care le-a primit. În prima, datată1 st luna mai 1857, Darwin a remarcat că scrisoarea lui Wallace din 10 octombriepe care tocmai îl primise, precum È™i articolul său din 1855 „ Despre legea care a reglementat introducerea noilor specii ” a arătat că amândoi au gândit în acelaÈ™i mod È™i au ajuns într-o oarecare măsură la concluzii similare, adăugând că se pregătea să publice lucrează în aproximativ doi ani. În a doua scrisoare, datată 22 decembrie 1857, este fericit că Wallace teoretizează asupra distribuÈ›iei, adăugând că „fără speculaÈ›ii nu există observaÈ›ii bune È™i originale” în timp ce comentează „Cred că merg mult mai departe decât tine”. Wallace a avut încredere în Darwin în acest sens È™i i-a trimis eseul.Februarie 1858„ Despre tendinÈ›a speciilor de a forma soiuri ”, cerându-i să o citească È™i să o transmită lui Lyell dacă crede că este de valoare. Darwin a primit manuscrisul la18 iunie 1858. DeÈ™i eseul lui Wallace nu a folosit fraza lui Darwin „selecÈ›ie naturală”, a descris mecanismele de divergență evolutivă a speciilor față de altele similare ca urmare a presiunilor de mediu. În acest sens, era foarte asemănătoare cu teoria la care Darwin lucra de douăzeci de ani, dar încă nu a publicat. Darwin i-a trimis manuscrisul către Lyell împreună cu o scrisoare în care spunea „Nu ar fi putut face un rezumat mai bun!” (...) El nu spune că ar vrea să îl public, dar, desigur, îl voi nota È™i îl voi trimite la orice ziar. NemulÈ›umit de boala fiului său, el a mutat problema asupra lui Charles Lyell È™i Joseph Hooker, care au decis să publice eseul într-o prezentare comună, inclusiv scrieri nepublicate de Darwin, care i-au subliniat prioritatea. Eseul lui Wallace a fost prezentat Societății Linnaean din Londra pe1 st iulie 1858, împreună cu fragmente dintr-un eseu pe care Darwin îi arătase lui Hooker în mod privat în 1847 È™i o scrisoare pe care i-a scris-o lui Asa Gray în 1857.
Wallace a fost de acord cu aceste aranjamente după fapt, recunoscător că a fost oricum inclus în această prezentare. Statutul social È™i È™tiinÈ›ific al lui Darwin la vremea respectivă era mult mai mare decât cel al lui Wallace È™i, fără această asociere, este foarte probabil ca ideile lui Wallace despre evoluÈ›ie să nu fi fost luate atât de în serios: Wallace, un om al domeniului, provenind dintr-un modest de fundal, reprezintă chiar tipul de autodidact pe care aristocraÈ›ia vremii îl poreclise „acaparătorii de muÈ™te”. Aranjamentul lui Lyell È™i Hooker l-a retrogradat pe Wallace în poziÈ›ia de co-descoperitor. Cu toate acestea, o lectură comună a articolelor lor despre selecÈ›ia naturală a legat numele lui Wallace de cel al eminentului Darwin. Acest lucru, combinat cu pledoaria lui Darwin în numele său (precum È™i cu cea a lui Hooker È™i Lyell) a făcut mai uÈ™or accesul Wallace la cele mai înalte niveluri ale È™tiinÈ›ei britanice decât înainte. ReacÈ›ia la lectură a fost moderată, preÈ™edintele Societății Linnaean a spus înMai 1859că anul acesta nu a fost marcat de descoperiri impresionante, dar datorită publicării lui Darwin The Origin of Species mai târziu în 1859, importanÈ›a sa a devenit evidentă. Când Wallace s-a întors în Anglia, l-a întâlnit pe Darwin È™i cei doi au rămas prieteni după aceea.
Wallace a devenit unul dintre cei mai aprinÈ™i apărători ai Originii speciilor . Într-un incident din 1863 care i-a plăcut în mod deosebit lui Darwin, Wallace a publicat un scurt articol intitulat „Remarks on the Rev. Article. S. Haughton despre celulele albinelor È™i despre Originea speciilor ”pentru a învinge articolul unui profesor de geologie de la Universitatea din Dublin care criticase sever comentariile lui Darwin din The Origin despre cum ar fi putut evolua albinele prin selecÈ›ia naturală. O altă apărare notabilă a originii : „ÎnfiinÈ›area prin lege”, publicată în 1867 în Jurnalul trimestrial de È™tiință , în care Wallace critică The Reign of Law , o carte scrisă de George Campbell , al 8- lea duce de Argyll, în care a infirmat teoria. de selecÈ›ie naturală. După o întâlnire a AsociaÈ›iei Britanice în 1870, Wallace i-a scris lui Darwin plângându-se că „nu mai există niciun adversar care să È™tie nimic despre istoria naturală, deci nu există o discuÈ›ie bună aÈ™a cum am avut înainte. "
Argumentarea alegerii temei
Eu am ales această temă deoarece este un factor foarte important în viaÈ›a fiecărui om. Eu am fost pasionată întotdeauna de acest aspect al istoriei umanității. EvoluÈ›ia este una dintre cele două forme ale procesului dialectic al miÈ™cării în natură È™i în societate, constând din schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative. Consider că fiecare persoana trebuie să aibă în vedere istoria omului pentru a-È™i putea o forma o identitate proprie.